Prima atestare documentară a Huedinului datează din anul 1332, sub forma grafică Hunad şi Hunak, în contextul strângerii unor dijme papale. În acel moment Huedinul era un sat în care slujea ca preot Marcu, iar Ştefan era capelan al acestuia.
Prima descriere în româneşte a Huedinului datează din anul 1926 când, în publicaţia săptămânală „Huedinul cultural, economic, social- Organ oficios al Despărţământului Asociaţiunei pentru literatura şi cultura poporului român”, a fost publicat articolul „Huedinul în preajma anului 1926”. Acest articol este nesemnat, însă autorul lui nu poate fi altul decât Aurel Munteanu- protopopul ortodox al Huedinului, întrucât este scris în stilul acestuia, iar faptul că acesta era chiar directorul publicaţiei, întăreşte această presupunere. Autorul articolului, Aurel Munteanu sau oricare ar fi el, scoate în evidenţă buna aşezare a Huedinului în spaţiul geografic depresionar înconjurător: „e un centru natural al unui mare jur împopulat în majoritate covârşitoare cu Români”.
Nu a scăpat atenţiei rolul de târg al acestui orăşel şi nici frumosul costum popular maghiar („numit port din «Kalotaszeg»”)
Informaţii deosebite cu privire la Huedin şi împrejurimi ne provin dintr-un studiu monografic-aflat în manuscris-„Descrierea geografică şi antropogeografică a regiunii cuprinsă în basmul Crişului Repede. Depresiunea Huedin” a profesorului C. J. Anastasiu şi care a fost scris în anul 1927 (nu este datat, însă anul 1927 este ultimul la care face referire autorul iar harta oraşului anexată corespunde acelui an).
C.J. Atanasiu afirmă că în „Regiunea Huedinului- Huedinul e punctul de atracţie al întregului ţinut”.
În ceea ce priveşte „etimologia cuvântului Huedin” autorul insistă pe ideea că „numele cel mai vechiu e Hodin-loc de hodină” întrucât era „un loc potrivit şi la o depărtare destul de mare de munte-locuitorii satelor muntene opreau aici pentru popas-hodină-de unde i-a rămas numele-Hodin”, fapt ilustrat şi de termenul popular „Hoghinu” sau „Hodinu” şi că numele „Banffi-Hunyad” e „nume dat de Unguri, în timpurile din urmă, după numele contelui Banffi, care avea castel şi moşii aici”.
Pentru Anastasiu „Regiunea Huedinului corespunde cu zona de atracţie” a acestui oraş ce se întinde pe o „suprafaţă de aproximativ 1170 km2”, adică „46 de comune” şi anume: Alunişu, Ardeova, Bedeciu, Beliş, Bica, Bicălatu, Bociu, Bologa, Buteni, Călata, Călăţele, Ciucea, Ciuleni, Crişeu, Domoş, Dretea, Fildu de Jos, Fildu de Mijloc, Fildu de Sus, Finciu, Hodiş, Horlacea, Huedin, Vânători, Jebuc, Mănăşturul Românesc, Mânăstireni, Mărgău, Brăişoru, Morlaca, Nadăş, Nearşova, Poieni, Răchiţele, Rogojel, Săcuieu, Sfăraş, Sâncraiu, Stana, Şaula, Tetiş, Traniş, Valea Drăganului, Văleni, Vişag şi Zam.
Prima carte despre Huedin şi împrejurimi, numită sugestiv „De sufletul Iancului”, a fost publicată în 1992, de către profesorul Nicolae Şteiu (autor si al studiilor monografice dactilografiate din anii 1969, 1974 şi 1989)
Structura
cărţii are în vedere întreaga zonă de influenţă a Huedinului, iar oraşului propriu-zis
i-au fost rezervate mai multe capitole şi anume: „Târgul Huedin în evul mediu”,
„Horea şi Huedinul”, „Sfătuitoriul-prima publicaţie a Despărţământului Hida-Huedin
al Astrei şi necazurile românilor de aici”, „Publicaţiile «Huedinul» şi «Glasul
Moţilor» tipărite la Huedin (1925-1927)” şi „Jalbele moţilor (grupul Huedin)
adresate monarhului în 1925 şi 1935”. Bineînţeles că şi în alte capitole ale lucrării se fac referiri importante cu
privire la Huedin, creionându-se astfel imaginea de centru al zonei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu